Localitate de munte, adunată, Săcuieul se află la o altitudine de 670-680 de metri şi se întinde pe malul Văii Săcuieului, afluent al Crişului Repede. Că este o așezare străveche o demonstrează cercetările istorico-arheologice efectuate de-a lungul vremurilor de către specialişti, deşi intră în circuitul documentelor doar prin secolul al XV-lea. Străjuit de dealuri, la nord de Dealul lui Drăguţ, la est, limitat de Faţa Lupului (1056 m), spre sud-est delimitat de Pădurea Horăiţii (1050 m) şi de Vârful Bogdanului (1150 m) iar spre vest de dealul Ţicleu (840 m), satul respiră aerul curat al Vlădesei şi se bucură în acelaşi timp de ocrotire dumnezeiască împotriva stihiilor naturii, prin însăşi aşezarea sa. Dealurile acoperite îndeosebi de păduri de foioase şi pe alocuri de pâlcuri de brazi, cu fâneţe şi terenuri agricole dintotdeauna ale localnicilor, conferă o frumuseţe aparte locurilor, din măruntaiele pământului şi din desişul codrilor răzbătând şi astăzi legendele vechilor daci, sau poveştile adevărate avându-i eroi pe moţii lui Horea sau ai Iancului, ori pe cei ai cetelor de legionari care şi-au avut cuiburile în pădurile dimprejur.
Lunca Văii Săcuieului este adesea, mai ales pe timpul verii, numai bună de făcut un popas, mulţi turişti care ajung aici preferând să petreacă vacanţa în mijlocul naturii. Există multiple posibilităţi de a face drumeţii în jurul localităţii, până sus spre Vârful Vlădesei sau în zonele mai apropiate de sat. Spaţii de cazare se găsesc atât la localnici, cât şi la pensiunea din vecinătatea satului, Pensiunea Sequoia, care este amplasată într-un loc splendid, oferind condiţii de cazare excelente şi mijloace de petrecere a sejurului variate, inclusiv saună şi piscină.
În apropiere de Săcuieu, în locul numit Dealul Domnului se găseşte unul dintre vestiţii arbori Sequoia de la noi din ţară, cu o vechime de peste 100 de ani, plantat de către Silvestru Gal, alături de alte câteva specii rare de conifere (pinul negru, laricea). Declarat monumet al naturii, arborele Sequoia din Dealul Domnului are un diametru de circa doi metri şi trunchiul despicat în două tulpini ce urcă până la înălţimea de aproape 40 de metri.
Localnicii, în mare majoritate ţărani, au ca principală sursă de trai agricultura şi creşterea animalelor domestice (ovine şi bovine, în special), cei mai tineri muncind şi în domeniul forestier sau la diverse intreprinderi din zonă.
Săcuieul găzduieşte centrul administrativ al comunei de sub poalele Vlădesei, Primăria, deţine un lăcaş de cultură cu sală de spectacole utilă şi pentru organizare de nunți și alte evenimente, o bibliotecă cu peste 7000 de volume, ambele în incinta Căminului Cultural. Şcoala din localitate cu ciclu preşcolar, primar şi gimnazial, alături de vechile clădiri în care-şi desfăşura activitatea până nu de mult, se bucură de existenţa unui local nou, modern, intrat în circuit la începutul anului şcolar 2013-2014. De sănătatea cetăţenilor comunei se îngrijeşte personalul medical calificat al Dispensarului comunal, în incinta căruia îşi desfăşoară activitatea şi o farmacie.
Pentru procurarea celor necesare traiului, cetăţenii localităţii beneficiază de serviciile mai multor societăţi comerciale profilate pe comerţul cu amănuntul (şase la număr).
Şi cum credinţa, cinstea şi omenia n-au lipsit niciodată de pe aceste meleaguri, în centrul satului se află Biserica Ortodoxă, loc de închinare și liniștire sufletească. Tradiţiile şi obiceiurile populare au fost păstrate din moşi strămoşi şi ele se pot admira mai ales în timpul sărbătorilor, când unii dintre oamenii locului se îmbracă în portul popular.
Cu alte cuvinte, Dumnezeu şi-a lăsat toate darurile să curgă peste aceste locuri şi peste oamenii lor, dăruindu-le tot ce este necesar pentru a duce o viaţă liniştită şi civilizată. Pentru a vă convinge, nu ne rămâne decât să vă învităm să ne vizitaţi şi să vă convingeţi, sigur, nu va fi loc de regrete!